Dell prezintă biroul viitorului: monitor 5K și ecran tactil în locul tastaturii [VIDEO]

de: Octavian Palade
09 11. 2014

Acum ceva timp vă vorbeam despre Sprout, un computer futurist lansat de cei de la HP. S-ar părea că și Dell are planuri în ceea ce privește biroul viitorului.

La fel ca și Sprout, conceptul Dell se bazează pe un sistem cu două display-uri, însă nu incorporează și un proiector. În schimb, acesta se folosește de o serie de aplicații care se așază intuitiv în funcție de nevoile utilizatorilor: cele importante sunt mai aproape de mână, cele mai puțin importante sunt mai departe.

”Funcțiile acționate de degete, precum și cele care au nevoie de precizia unui stilou special, vor fi acompaniate de un set de unelte noi, afișate pe suprafața orizontală, și le vor permite utilizatorilor să manipuleze cu ușurință conținutul digital. Acest sistem permite crearea de birouri virtuale, centrate în jurul anumitor proiecte. În plus, orice spațiu de acest gen îi va lăsa pe utilizatori să își continue munca oriune s-ar afla”, au declarat cei de la Dell.

Deocamdată nu se știe dacă conceptul va ajunge în magazine, dar este sigur că cel puțin una dintre componente, adică monitorul 5K, va putea fi cumpărată. Display-ul cu rezoluție uriașă de 5120×2880 are o diagonală de 27 inch și va ajunge la cei care doresc să-l cumpere pe 18 decembrie.